Ora exacta

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Dăruieşte un zîmbet



Organizaţia obştească „Salvaţi Viaţa” invită la inaugurarea expoziţiei fotografice „Dăruieşte un zîmbet”

În data de 18 octombrie, în galeria de artă „Artium” din centrul comercial Shopping MallDova va avea loc vernisarea expoziţiei fotografice „Dăruieşte un zîmbet”.

Expoziţia cuprinde lucrările fotografilor ­­­­­­­­­­­­­­­­ Igor Schimbător, Igor Sîrbu, Renata Bodorin, Nicu Bînzari, Rodica Dumbrăvianu, care au realizat fotografii deosebite în cadrul diverselor acţiuni de binefacere organizate de „Salvaţi viaţa” pentru ajutorarea copiilor grav bolnavi ce au nevoie de intervenţii chirurgicale urgente şi de tratament costisitor.

Expoziţia îşi propune să promoveze mesajul că „în copilărie nu trebuie să fie loc de suferinţă şi fiecare copil merită să aibă un viitor, asemeni celor care zîmbesc din fotografiile expoziţiei”

Vernisarea expoziţiei va avea loc la ora 17:00 şi va beneficia de prezenţa unor invitaţi speciali. Cristi Ruj, Mariana Mihăilă, Olia Tira, Mariana Şura, Constantin Burlacu şi Corina Ţepeş, Danu Boian, voluntarii „Salvaţi viaţa” vor susţine nobila cauză. Expoziţia „Dăruieşte un zimbet” poate fi vizitată de toţi doritorii pînă la data de 24 octombrie.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...